Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013
Investeşte în oameni
Conţinutul acestui site nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro

Specificul gradiniţei

Specificul grădiniţei noastre este focusul asupra dezvoltării personale a copilului, considerând ca nevoile psihologice ale acestuia nu pot fi satisfăcute decât prin dragoste şi cunoaştere. Dorim să modelăm copiii astfel încât să fie echilibraţi emoţional, capabili să înveţe şi să trăiască fericiţi, împreună cu ceilalţi. Organizăm  ateliere cu părinţii şi copiii, sesiuni de parenting şi dezvoltare personală, facilitând astfel existenţa unei congruenţe între mediul familial şi cel educaţional.

Pentru o dezvoltare emoţională tonică este necesar să îi fie satisfăcute copilului nevoi precum : nevoia de dragoste şi securitate; nevoia de experienţe noi, de stimulare; nevoia de a fi lăudat şi recunoscut ca fiind capabil şi nevoia de responsabilităţi.

Astfel, sentimentul de siguranţă şi al încrederii în ceilalţi îl învaţă pe copil că este preţios şi valoros.